- Ce facem? Vin direct de la birou “In Pod”? Ce facem azi, incepem sa raschetam? Au intors podeaua? Cum stam?
Se vorbise atata si planuisem atata despre podea ca nu mai aveam rabdare, abiea asteptam sa plec vineri de la birou sa mergem “In Pod” unde lucrarile trebuiau sa fie incepute inca de miercuri: sa se scoata scandurile, sa fie intoarse, apropiate si fixate.
Am aflat in ultimul moment, cu dezamagire ca abiea vineri dimineatza s-au apucat de treaba, si ca in seara aceea nu puteam incepe ce ne propusesem, si ca nu avea sens sa mergem in seara aceea; nu mai aveam stare, ma batzaiam pe scaun, ma foiam, aveam o bucurie ca un copil caruia i s-a promis ca o sa fie dus la gradina zoologica, si asteapta cu infrigurare sa vina momentul plecarii… iar la momentul cu pricina, vin parintii si zic ca nu mai putem merge la gradina zoologica .... si trecusera zile de asteptare sa mergem sa vedem animale nemaivazute...
Nu mai facuseam asa ceva niciodata, era ceva cu totul nou, era un joc pe care nu-l mai jucasem, cu o jucarie noua: podeaua. Nu vedeam decat rezultatul final: scanduri shlefuite, netezite, de culoarea lemnului natur…
Avantul. Joi, 30 august
Imi placea ce se intampla; inca nu-mi dadeam seama dar se pusese in miscare o intreaga masinarie si lucrurile mergeau de la sine:
marti, la ultima ora a Alinei, Oltea a lansat “oficial” intentia de a reface podeaua, si ca era nevoie de fonduri, care este suma estimativa pe care trebuia s-o strangem pentru materiale si masinarii. Chiar in seara aceea s-au strans deja bani, desi lumea nu era pregatita dinainte, fiecare a dat cat a avut pe moment sau cat si-a permis. Apoi a doua zi am inceput sa dam telefoane celor care nu fusesera la lectie si nu stiau despre asta. Am inceput sa ne impartim: Marian si Oltea sunau la unii, eu sunam la altii:
- Auzi? Cine a dat aseara bani? Pe cine sun? Hai ca vorbesc eu cu X, Y, Z. Aveti numarul lui S,T, U, si V, vorbiti voi cu ei?
Dupa 20 de minute vorbeam din nou:
- Am vorbit cu X si Y, ziceau ca dau fiecare cate XX de lei; o sa ma vad io cu ei pe seara sa iau banii, nu am reusit sa dau de Z, incerc mai tarziu. Nu stiu cum sa dau de A si B ca nu am numarul lor. Ii dau Alinei mesaj sa-mi trimita numarul lor de telefon. (Alina plecase pentru 3 zile din Bucuresti, iar “baza de date” era la ea.) , voi cu cine ati mai vorbit?
- Am vorbit cu S si zicea ca da ea XXX euro , ma intalanesc cu ea dupa-amiaza la “In Pod “ sa-mi dea banii.
- Super!!! Incredibil!! Am vorbit si io cu M si N si ziceau sa pun io XX de lei pentru ei, acum, ca sa avem sa cumparam materialele, si apoi, vineri ne dau ei banii.
- OK, o sa pun io XXX de lei pentru C, si XX pentru D.
- Bine, cat avem pana acum?
- XXX lei si cei XXX euro, asta inseamna cam X,XXX lei
- Cat mai avem nevoie?
- Cel putin inca XXX, dar mai bine stangem mai mult si dam apoi banii inapoi, ca nu se stie niciodata, poate mai apare ceva
- Bine, hai sa mai vorbesc io cu ….. si vorbesti tu cu….. si oltea cu ……
Era incredibil, toti cu care vorbeam, erau foarte deschisi, nu m-am asteptat sa fie asa; ma asteptasem sa dau de mai multa rezistenta.
Altii ziceau ca pleaca in concediu, si cu toate astea au trimis banii prin cine le era mai aproape, sau au venit vineri seara la milonga de vineri noaptea, ca de obicei, in aviatiei; cu altii m-am intalnit in pauza de masa, au venit la mine la birou, sau dupa serviciu. La altii s-a dus Marian la ei la birou… mare alergatura, dar cu satisfactii . Putin cate putin cu cate 50 de lei de colo, 10 lei de colo, 400 lei de colo, 100 euro de dincolo se stangeau. Eram entuziasmati si avantati . Eu, una abea asteptam sa inceapa lucru in pod.
Sambata, 1 septembrie: prima zi
Lucrarile incepusera de la 8-8.30 dimineatza.
Inca de cand urcam scarile se auzeau bocanituri, uruieli, galagie mare! Alergasem masina sa ajung cat mai repede. Asteptasem momentul acela zile intregi! Aveam inima in gat de emotie.
Am intrat in pod. Totul era cu fundu’n sus si un zgomot de nedescris!
Gradenele din laterale erau scoase pe hol, restul erau inghesuite la intrare, multe cutii, si saci, si scule, si masinarii, o groapa mare in centru salii unde bocaneau 2-3 oameni, si in jurul ei scanduri scoase; Augustin ciucit, cu o sapca intoarsa cu cozorocul la spate, bocanea cu un ciocan la podea, Marian cu o salopeta verde si o masca de protectie pe fatza impingea la o masina care facea cel mai mare zgomot de acolo. Apoi Augustin mi-a facut cunostinta cu Lorin, un prieten de-al lui cu un tricou roshu care venise sa dea o mana de ajutor. Cea mai mare bucurie a fost cand am vazut o mare parte din podea care fusese deja intoarsa in partea centrala si avea culoarea lemnului natur! Iti sarea in ochi in comparatie cu restul! Arata atat de bine! Totul era foarte promitzaor! Asteptam acum momentul in care toata podeaua avea sa fie la fel de curata!
I-am intrebat ce vroiau sa manance ca era deja pranz. Am plecat cu greu sa iau de mancare, nu vroiam sa plec de acolo, nu ma dadeam dusa, ma uitam cu ochii mari la tot ce se intampla, vroiam sa fac si io ceva, sa meshteresc ceva, dar inca nu aveau nimic pentru mine; Augustin se mai juca cu flexul, rashcheta cu masina mica de coltzuri pe margine, pe langa ziduri. Singurul lucru pe care il puteam face era sa iau ceva de mancare… mh, nesatisfacator pentru mine; s-au gandit ei ca nu era prea intelept sa-mi puna un ciocan in mana, desi aveau mare ajutor de mai multi oameni, sa bata cuiele in podea, ca eram in urma cu lucrarile…
Incepuse deja sa ploua, iar la intrarea in curte se facuse o mare balta… mi-am umplut pantofii cu apa, dar am trecut victorioasa cu merindele in spinare
Cu greu am reusit sa-i iau de la treaba. A fost primul moment de liniste. Ne-a vazut cineva de la “In Pod” stransi acolo in jurul mesei mancand si-a zis: “Uite, asta da echipa!”. Am zambit in sinea mea; da, avea dreptate eram intr-adevar o echipa.
- Ce-ti face ochiul? L-am intrebat pe Augustin.
- Din ce in ce mai rau, vad din ce in ce mai in ceatza…
- Nu te-ai dus la doctor?
- Ba da dar era multa lume trebuia sa stau 3 ore, si am plecat!
- Bai, nu mai sta asa! Lorine, ia-l si du-l la doctor!
- L-am dus, dar nu vrea sa stea!
- O sa ma duc mah, Nana, dar diseara cand n-o mai fi nimeni…
- De cand stai asa?
- De marti…
- Dar ce-ai facut de fapt?
- Am lucrat ceva cu flexul, si mi-a sarit ceva in ochi…
Dupa masa am inceput sa simt oboseala serii dinainte cand iar am stat sa dansam pana tarziu la Mihai - stiam ca nu trebuia sa fi mers la mihai atunci, ca o sa fim rupti, ca urmau zile de munca, dar… nu ne-am putut abtine.
Lorin ba venea, ba pleca, il tot trimiteau dupa diverse; i-am auzit vorbin cu cei de la “In Pod” despre cutii de cuie:
- Cate cuie ati avut voi?
- Pai am luat 3 cutii de 500 cuie. Am mai avut si noi ceva.
Podeaua mai trebuia fixata in multe locuri. Lorin si Augustin tot insirau linii de holtzshuruburi si apoi le inshurubau cu masina. A venit si Alina; de la aeroport a trecut pe acasa, a lasat bagajele si a venit direct “In Pod”, a preluat ea masina mica de raschetat.
Pe seara am dat o fuga acasa, cand m-am intors, la parter se faceau pregatiri pentru o sindrofie, probabil o nunta; mesele erau aranjate frumos, elegant, cu flori, scaunele aveau huse, parca si funde din alea mari de matase, lumina faina, paharele sclipeau pe mese. Flori la oglinzi, pe hol. Se simtea miros de fripturi. Lipsea doar muzica si invitatii. Cum era si casa veche, pentru un moment m-a dus gandul la petrecerile bogatasilor de demult si ma gandeam de cand nu ma mai gatisem eu pentru asa ceva.
Am urcat in pod. Praful de la rumegush domnea in aer, peste tot; masinile de rashchetat, uruiau in continuare de-ti tziuiau urechile. Bocaneli de ciocan. Mai eram doar noi, “aia de la tango”: Alina, Marian, Augustin, Lorin (care urmeaza sa fie de la tango ). Au venit si Olivia si Serghei. A sunat Razvan sa intrebe cum merge, si ca ar fi vrut si el sa vina, dar ca era blocat cu un proiect in birou in noaptea aia. Mi-a placut ca s-a gandit la ce faceam noi, chiar daca el nu putea fi acolo.
Era o atmosfera faina, vesela, treba mergea, faceam cu randul cate o pauza de tzigara, mai ziceam un banc, mai faceam o gluma, era fain, eram multumiti. Oli a preluat masina mica de rashchetat, iar Serghei a preluat masina mare.
Podeaua incepea incet incet sa-si schimbe din ce in ce mai mult aspectul. Sa fie suprafetze din ce in ce mai mari curatzate de vechiul lac. Pe centru, acolo unde erau cele mai mari denivelari, la imbinarea dintre scanduri se trecuse deja de 3-4 ori cu masina mare; am inteles ca trebuie dat pe diagonale si apoi de-a lungul scandurii. Initial se stabilise sa se intoarca toata podeaua, dar apoi, pe masura ce se lucra, si-au dat seama ca ar fi durat prea mult si ca nu mai treminam la timp.
La ora 10 seara s-au incheiat lucrarile pentru ca faceam galagie prea mare cu masinariile noastre, iar jos era o petrecere privata… eram toti obositi oricum. Dar trebuia sa rashchetam toata podeaua ca sa putem merge mai departe. Acum , uitandu-ma in spate, bine au facut ca ne-au trimis acasa, ca am fi fost in stare sa stam pana la 2 dimineatza sa rashchetam. Nu era facuta decat jumatate si ceva de sala si marginile.
Mihai iar ne-a chemat la el sa dansam si evident, cum nu mai puteam folosi timpul pentru sala, ne-am dus la el , desi stiam ca a doua zi ne asteapta o zi grea de munca. Dar eram bucurosi de isprava din ziua aceea, trebuia s-o onoram cu un tango…care s-a lungit pana la ora 3 dimineatza, din nou….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu