... numar zilele pe degete pana la inceperea seminarului cu Ney si Jen!...
Ma uitam la pozele de la milonga de "despartire" din mai anul trecut... si mi s-a facut si mai tare dor de ei! :)
Pista para niños
Scanduri. Unele se simteau bine asa. Unele intepenisera atat de tare incat pareau acolo dintotdeauna. Altele nu prea mai rezistau si incepusera sa-si taie crapaturi, care mai lungi, care mai adanci. Aproape toate uitasera ca purtau pe dinauntru lemn alb, viu si frumos.
Simtisera cu toate teatrul, ascultasera nenumarate istorii. Din timp in timp ajungeau la concluzia ca le stiu pe toate, ba chiar aveau teorii bine puse la punct despre cum stau lucrurile. In general.
Cat despre cuie ce sa mai zic.. cele mai multe isi pierdusera rabdarea.
Muzica. Intr-o zi s-a auzit o muzica. Curioase din fire, scandurile au ciulit urechile gata sa puna la catastif inc-o istorioara despre lucruri. Dar ritmurile erau stranii, rezonau oarecum placut cu lemnul dinauntru. Cadenta le facea sa se atinga una de alta, una dupa alta. Era ceva interesant la mijloc dar nici una n-ar fi bagat aschia-n foc sa spuna exact despre ce e vorba.
Cuiele insa, nu intelegeau niciodata nimic si-si pierdeau mintile.
Ram pam pam. Timpul trecea si scandurile nu se plictisisera de muzica aceea. Ba chiar se bucurau. De la o vreme incepura sa renunte la unele din teoriile lor si erau nerabdatoare sa mai auda inca o data sunetele cu pricina. Asta era ceva nou. Nu prea-si mai aminteau precis cand le-a mai ars asa de joaca, dar deja parca nu mai conta nimic din ce fusese, ci doar cadenta. Lemnul dinauntru incepea sa se-ncalzeasca.
Unele cuie deja plecasera.
Brujo. Pana la urma s-au hotarat. Au inceput sa se foiasca, sa vorbeasca intre ele, sa se desparta, sa se adune.. Zarva mare. Au hotarat sa dea afara toate cuiele. Unele s-au pus stramb, dar pana la urma a fost bine. Apoi au iesit chiar ele, s-au intors pe partea cealalta, au aruncat praful cel negru si-au scos la iveala lemnul cel frumos. Cele mai mari le-au ajutat pe cele mai mici. S-au asezat la loc in asa fel incat sa fie mai aproape una de alta, s-au lipit intre ele si-au tras o patura lucioasa sa le fie mai bine. Acum era altfel, isi gasisera locul.
Si asa stau si acum. Asculta cadenta, muzica. Tango.
Simtisera cu toate teatrul, ascultasera nenumarate istorii. Din timp in timp ajungeau la concluzia ca le stiu pe toate, ba chiar aveau teorii bine puse la punct despre cum stau lucrurile. In general.
Cat despre cuie ce sa mai zic.. cele mai multe isi pierdusera rabdarea.
Muzica. Intr-o zi s-a auzit o muzica. Curioase din fire, scandurile au ciulit urechile gata sa puna la catastif inc-o istorioara despre lucruri. Dar ritmurile erau stranii, rezonau oarecum placut cu lemnul dinauntru. Cadenta le facea sa se atinga una de alta, una dupa alta. Era ceva interesant la mijloc dar nici una n-ar fi bagat aschia-n foc sa spuna exact despre ce e vorba.
Cuiele insa, nu intelegeau niciodata nimic si-si pierdeau mintile.
Ram pam pam. Timpul trecea si scandurile nu se plictisisera de muzica aceea. Ba chiar se bucurau. De la o vreme incepura sa renunte la unele din teoriile lor si erau nerabdatoare sa mai auda inca o data sunetele cu pricina. Asta era ceva nou. Nu prea-si mai aminteau precis cand le-a mai ars asa de joaca, dar deja parca nu mai conta nimic din ce fusese, ci doar cadenta. Lemnul dinauntru incepea sa se-ncalzeasca.
Unele cuie deja plecasera.
Brujo. Pana la urma s-au hotarat. Au inceput sa se foiasca, sa vorbeasca intre ele, sa se desparta, sa se adune.. Zarva mare. Au hotarat sa dea afara toate cuiele. Unele s-au pus stramb, dar pana la urma a fost bine. Apoi au iesit chiar ele, s-au intors pe partea cealalta, au aruncat praful cel negru si-au scos la iveala lemnul cel frumos. Cele mai mari le-au ajutat pe cele mai mici. S-au asezat la loc in asa fel incat sa fie mai aproape una de alta, s-au lipit intre ele si-au tras o patura lucioasa sa le fie mai bine. Acum era altfel, isi gasisera locul.
Si asa stau si acum. Asculta cadenta, muzica. Tango.
Momentul mult asteptat
Marti, 11 septembrie,
Cand alergam masina, spre pod, am primit un mesaj de la Alina: ”In Pod este acum un alt loc! Podea de dans noua, cateva modificari de décor… Presarbatorim azi, iar oficial vineri. Diferenta …. E incredibila!”
Eram oarecum nedumerita, vazusem schimbarile de la un cap la altul…. Ce putea sa fie asa de diferit? Cand am ajuns, am intzeles. Avea dreptate, era altceva!
La fiecare pas eram atenta la podea, la cum se simtzea. A fost pentru prima data cand nu am mai avut grija cuielor si a denivelarilor de la imbinari si a shantzurilor dintre scanduri. Cred ca numai cine a facut un pivot pe imbinarea unor scanduri cu 1 centimetru diferentza de inaltime stie ce senzatie ai in stomac…
Miercuri, 12 septembrie,
A doua zi scriam un mail unei prietene tanguera plecata din tzara:
“Arata fain “In pod”, au pus gradene doar pe laterale, la intrare nu mai sunt, ci au pus masutze, cu scaunele si divane, si lampioane; e altceva, s-a dublat spatiu folosit, practic. si fara lumina aia de neon, e alta atmosfera! chiar mi-a placut!
……
Spre sfarsitul practicii, m-am tolanit cu picioarele in sus, cu mainile pe burta si am stat si m-am uitat cum danseaza/exerseaza lumea. Am avut un moment tare placut! Incepuse sa si ploua afara, muzica era faina.... ma uitam, ma tot uitam la podeaua aia, si nu-mi venea sa cred. “In Pod” chiar a devenit un loc de tango super fain!!! Am savurat.
……
Cand am ajuns si am intrat, primul impuls a fost sa ma descaltz .... !!! Si o intreb pe Alina:
- De ce vreau sa ma descaltz?!?!?
- Pai si io cand am intrat m-am descaltzat, si ma uitam dezorientata cum intra lumea incaltzata, mi-a raspuns ea razand.”
Cand alergam masina, spre pod, am primit un mesaj de la Alina: ”In Pod este acum un alt loc! Podea de dans noua, cateva modificari de décor… Presarbatorim azi, iar oficial vineri. Diferenta …. E incredibila!”
Eram oarecum nedumerita, vazusem schimbarile de la un cap la altul…. Ce putea sa fie asa de diferit? Cand am ajuns, am intzeles. Avea dreptate, era altceva!
La fiecare pas eram atenta la podea, la cum se simtzea. A fost pentru prima data cand nu am mai avut grija cuielor si a denivelarilor de la imbinari si a shantzurilor dintre scanduri. Cred ca numai cine a facut un pivot pe imbinarea unor scanduri cu 1 centimetru diferentza de inaltime stie ce senzatie ai in stomac…
Miercuri, 12 septembrie,
A doua zi scriam un mail unei prietene tanguera plecata din tzara:
“Arata fain “In pod”, au pus gradene doar pe laterale, la intrare nu mai sunt, ci au pus masutze, cu scaunele si divane, si lampioane; e altceva, s-a dublat spatiu folosit, practic. si fara lumina aia de neon, e alta atmosfera! chiar mi-a placut!
……
Spre sfarsitul practicii, m-am tolanit cu picioarele in sus, cu mainile pe burta si am stat si m-am uitat cum danseaza/exerseaza lumea. Am avut un moment tare placut! Incepuse sa si ploua afara, muzica era faina.... ma uitam, ma tot uitam la podeaua aia, si nu-mi venea sa cred. “In Pod” chiar a devenit un loc de tango super fain!!! Am savurat.
……
Cand am ajuns si am intrat, primul impuls a fost sa ma descaltz .... !!! Si o intreb pe Alina:
- De ce vreau sa ma descaltz?!?!?
- Pai si io cand am intrat m-am descaltzat, si ma uitam dezorientata cum intra lumea incaltzata, mi-a raspuns ea razand.”
Ultimele zile si asteptarea
Marti, 4 septembrie: a patra zi
Seara, inainte de lectie Marian era in pod, daca nu si-ar fi propus sa mai shlefuiasca, s-ar fi apucat in timpul lectiei sa dea cu lac. Era tare nemultzumit ca nu reusise sa foloseasca masina mare de shlefuit. Il vedem cum o coace, sa faca lucrurile asa cum isi dorea el, cum cauta solutii…. Pe de alta parte, era ultima zi cand puteam sa dam cu lac, ca sa aibe timp 72 de ore sa se usuce pana vineri cand ar fi trebuit sa fie inaugurarea.
Lectia s-a tinut jos, la parter, eram toti super obositi. A fost prima zi cand nu s-a lucrat in pod. In schimb am dansat cu ultimele puteri. Ma intrebam cum mai e Alina in stare sa se concentreze pentru ora, pentru ca eu cadeam din picioare. Initial m-am gandit ca ma duc la ora si stau doar si ma uit! Ti-ai gasit…
Dupa lectie, am facut consiliu, treaba trebuia terminata, in timp util. Marian a zis ca el se angajeaza sa shlefuiasca (o tinea pe a lui ca podeaua e prea rugoasa), dar ca nu se mai duce sa ia masina mare.
Miercuri, 5 septembrie: a cincea zi
- Ce faci?
- Uite sunt “In Pod”, shlefuiesc!
- Cu ce?
- Cu masina aia mica de mana.
- De ce? Nu ati mai luat masina mare?
- Ba da, a adus-o Augustin, dar tot nu merge… e descentrata, nu reusesc s-o echilibrez cand o pun pe podea.
- Te mai ajuta cineva?
- Da, e Augustin si o sa vina si Alina dupa patru.
- Si dati si ultima mana de lac, nu?
- Da.
- Cat ati shlefuit pana acum?
- Jumatate de sala…
- …. O sa vin si eu, diseara, dupa serviciu, direct acolo, pana atunci n-am cum sa va ajut, sorry…
Cand am ajuns, in fatza barului m-am intalnit cu Alina care nu nimerea drumu’ de oboseala, tocmai teminasera de dat cu lac, si pleca acasa ametita.
Seara, inainte de lectie Marian era in pod, daca nu si-ar fi propus sa mai shlefuiasca, s-ar fi apucat in timpul lectiei sa dea cu lac. Era tare nemultzumit ca nu reusise sa foloseasca masina mare de shlefuit. Il vedem cum o coace, sa faca lucrurile asa cum isi dorea el, cum cauta solutii…. Pe de alta parte, era ultima zi cand puteam sa dam cu lac, ca sa aibe timp 72 de ore sa se usuce pana vineri cand ar fi trebuit sa fie inaugurarea.
Lectia s-a tinut jos, la parter, eram toti super obositi. A fost prima zi cand nu s-a lucrat in pod. In schimb am dansat cu ultimele puteri. Ma intrebam cum mai e Alina in stare sa se concentreze pentru ora, pentru ca eu cadeam din picioare. Initial m-am gandit ca ma duc la ora si stau doar si ma uit! Ti-ai gasit…
Dupa lectie, am facut consiliu, treaba trebuia terminata, in timp util. Marian a zis ca el se angajeaza sa shlefuiasca (o tinea pe a lui ca podeaua e prea rugoasa), dar ca nu se mai duce sa ia masina mare.
Miercuri, 5 septembrie: a cincea zi
- Ce faci?
- Uite sunt “In Pod”, shlefuiesc!
- Cu ce?
- Cu masina aia mica de mana.
- De ce? Nu ati mai luat masina mare?
- Ba da, a adus-o Augustin, dar tot nu merge… e descentrata, nu reusesc s-o echilibrez cand o pun pe podea.
- Te mai ajuta cineva?
- Da, e Augustin si o sa vina si Alina dupa patru.
- Si dati si ultima mana de lac, nu?
- Da.
- Cat ati shlefuit pana acum?
- Jumatate de sala…
- …. O sa vin si eu, diseara, dupa serviciu, direct acolo, pana atunci n-am cum sa va ajut, sorry…
Cand am ajuns, in fatza barului m-am intalnit cu Alina care nu nimerea drumu’ de oboseala, tocmai teminasera de dat cu lac, si pleca acasa ametita.
Sus nu mai era decat Marian, frant de oboseala, strangea trafaletii, … era atat de obosit incat nu se putea bucura ca terminasem treaba. Am tras trei poze cu podeaua inca uda de la lacul proaspat dat si mi-am dat seama: gata, in sfarsit e gata!!!! Nici mie nu-mi venea sa cred!
Vineri, 7 septembrie,
Exact la o saptamana de cand incepusera lucrarile nu am tinut lectia in pod, ca nu trecuse timpul necesar sa se usuce lacul. Ar fi fost pacat sa sticam tot ce muncisem…. Si in plus trebuia facuta curatenia generala, strans tot praful de la rumegush de pe peste tot, etc. etc. Am fost cu totii dezamagiti din acest punct de vedere, dar aveam destule motive de sarbatoare din nou cu tort! Si apoi, ca de obicei, vineri seara, “milonga de aviacion”, la Mihai! Nu am rezistat mult in seara aceea, dupa o saptamana incarcata, dar am dansat tango!
Lucrarile continua - a treia zi
Luni, 3 septembrie: a treia zi
In pauza de pranz am fugit de la birou sa-mi platesc niste facturi prin zona si am trecut pe la baietzi. In pod, cand am ajuns, masinile de rashchetat mergeau in continuare, era un praf gros de rumegush, care mi se lipea de limba cand vorbeam cu ei… incredibil! Baietii aveau parul grizonat de la praful acela, aratau taaare ciudat, parca jucau intr-o piesa de teatru si aveau roluri de moshnegi, iar Augustin mai avea si un plasture pe ochiul cu pricina!
Nu m-am putut abtine sa nu intru, m-am descaltzat, mi-am lasat pantofii in rumegushul de pe treptele de la intrare, si am luat-o descultza pe podeaua “cruda”. Era o placere sa ma dau pe lemnul fin. Momentul a fost scurt ca ei se grabeau sa termine cu masinile, sa le duca inapoi. Nu apucasera sa shlefuiasca insa. Nu mai zic de grund…
Seara, de la birou, m-am intors in pod. Alina era acolo demult si era si ea obosita si muncita.
Se grunduise. Podeaua era acum aspra… parca se ridicasera perii pe ea, dar avea un oarecare luciu de la grundul ud. Eram aproape de final; mai era un pic, un pic si era gata. Trebuia acum shlefuit.
Am mancat toti o felie de tort cu Augustin, Alina, Mihnea, Marian, Serghei, Oli si Razvan. Ne-am intors la treaba. De fiecare data cand intram pe podea ne descaltzam, sa nu lasam urme, pentru mine era si o mare placere sa simt lemnul sub talpi.
Masina mare de shlefuit fusese carata sus-jos din pod in “la rabia roja”, de la “In Pod” la propietari si inapoi. Era un mostru mare si greu, iti rupea spatele… am montat-o; nu reuseam sa ne prindem ce fire unde merg, a venit momentul cand era functionala. Au pornit motoarle, ne-am dat toti la o parte, Marian a inceput s-o basculeze incet, s-o echilibreze; in momentul in care a ajuns 100% pe podea au sarit si Marian si masina ca la rodeo. M-am speriat si eu, si ceilalti s-au dat in spate. Masina era de nestapanit. Ceva era in neregula cu ea. Inca din momentul in care i-am pus discul de metal mi s-a parut ca era ceva in neregula cu ea, ca discul de metal cu zimtzi nu parea ca se fixeaza cum trebuie. Era tarziu, si era clar ca nu o puteam folosi. Dezamagire… a doua zi masina trebuia dusa inapoi, a doua oara… tot nefolosita…. Am stabilit cu totii ca e mai bine sa renuntam la shlefuit, si sa dam direct cu lac. Marian insista sa shlefuim totusi, si ca are el o masina manuala de sflefuit. I-am zis sa-si ia gandul, ca daca face asta, o sa-o faca singur, si o sa-si rupa spatele in patru labe, pe o suprafatza de 150 metri patrati. Nu era multumit de loc, vroia sa faca totul ca la carte.
Am pus muzica, si au inceput sa dea cu lac. Prima mana de lac pe fundal de tango!
Razvan desfacea bidoanele si facea solutia finala. Nu erau decat doua trafalete mari, si unul mic pentru coltzuri. Mihnea dadea prin coltzuri si pe margini, Marian si Olivia secondata de Serghei erau la mare inaltime.
Au aparut si Claudia si Mihai, care cum a intrat a inceput sa faca de unul singur ochouri si boleouri in spatele lui Marian si Serghei care la randul lor faceau pasi in ritmul muzicii cu trafaletii pe podea. Am strigat la Mihai, sa se descaltze! Nimic! N-am avut cu cine sa ma intzeleg… era si el foarte inspirat de noua podea si nu ma mai auzea!
Cand erau pe la jumatatea salii cu lacuitul, Alina a inceput sa faca si ea cativa pashi, pe muzica, tzinandu-se de un stalp la intrare, incepuse o tanda de valsuri. Cu alte cuvinte trepada. La a doua melodie m-a luat si am inceput sa dansam descultze pe unde mai era inca grund, inca nu ma obisnuisem cu podeaua netezita, fara cuie iesite, inca aveam reflexul sa-mi feresc picioarle de denivelari, si mi-era teama sa pivotez… am inchis ochii si am alunecat in dans… incredibil… era o mare multumire suprafatza aceea.
Cand am coborat in parcare am descoperit ce alta isprava facusem: in marea graba si cu mintile imprastiate in mii de directii din cauza oboselii lasasem farurile aprinse la masina… io mai lipseam… in loc sa ajut, dadeam batai de cap in plus…! Am vorbit cu Oli sa-mi dea curent de la masina ei. Au coborat si Razvan cu Marian. Au impins masina peste o balta maaare plina de noroi, in mijlocul parcarii. A tras Oli langa mine. Am luat curent, masina a pornit, alarma era ok. Am rasuflat ushurata.
Baietii au coborat din nou monstrul de mashina de shlefuit s-o ducem a doua zi inapoi, din nou, nefolosita. Se mai incheiase o zi.
In pauza de pranz am fugit de la birou sa-mi platesc niste facturi prin zona si am trecut pe la baietzi. In pod, cand am ajuns, masinile de rashchetat mergeau in continuare, era un praf gros de rumegush, care mi se lipea de limba cand vorbeam cu ei… incredibil! Baietii aveau parul grizonat de la praful acela, aratau taaare ciudat, parca jucau intr-o piesa de teatru si aveau roluri de moshnegi, iar Augustin mai avea si un plasture pe ochiul cu pricina!
Nu m-am putut abtine sa nu intru, m-am descaltzat, mi-am lasat pantofii in rumegushul de pe treptele de la intrare, si am luat-o descultza pe podeaua “cruda”. Era o placere sa ma dau pe lemnul fin. Momentul a fost scurt ca ei se grabeau sa termine cu masinile, sa le duca inapoi. Nu apucasera sa shlefuiasca insa. Nu mai zic de grund…
Seara, de la birou, m-am intors in pod. Alina era acolo demult si era si ea obosita si muncita.
Se grunduise. Podeaua era acum aspra… parca se ridicasera perii pe ea, dar avea un oarecare luciu de la grundul ud. Eram aproape de final; mai era un pic, un pic si era gata. Trebuia acum shlefuit.
Am mancat toti o felie de tort cu Augustin, Alina, Mihnea, Marian, Serghei, Oli si Razvan. Ne-am intors la treaba. De fiecare data cand intram pe podea ne descaltzam, sa nu lasam urme, pentru mine era si o mare placere sa simt lemnul sub talpi.
Masina mare de shlefuit fusese carata sus-jos din pod in “la rabia roja”, de la “In Pod” la propietari si inapoi. Era un mostru mare si greu, iti rupea spatele… am montat-o; nu reuseam sa ne prindem ce fire unde merg, a venit momentul cand era functionala. Au pornit motoarle, ne-am dat toti la o parte, Marian a inceput s-o basculeze incet, s-o echilibreze; in momentul in care a ajuns 100% pe podea au sarit si Marian si masina ca la rodeo. M-am speriat si eu, si ceilalti s-au dat in spate. Masina era de nestapanit. Ceva era in neregula cu ea. Inca din momentul in care i-am pus discul de metal mi s-a parut ca era ceva in neregula cu ea, ca discul de metal cu zimtzi nu parea ca se fixeaza cum trebuie. Era tarziu, si era clar ca nu o puteam folosi. Dezamagire… a doua zi masina trebuia dusa inapoi, a doua oara… tot nefolosita…. Am stabilit cu totii ca e mai bine sa renuntam la shlefuit, si sa dam direct cu lac. Marian insista sa shlefuim totusi, si ca are el o masina manuala de sflefuit. I-am zis sa-si ia gandul, ca daca face asta, o sa-o faca singur, si o sa-si rupa spatele in patru labe, pe o suprafatza de 150 metri patrati. Nu era multumit de loc, vroia sa faca totul ca la carte.
Am pus muzica, si au inceput sa dea cu lac. Prima mana de lac pe fundal de tango!
Razvan desfacea bidoanele si facea solutia finala. Nu erau decat doua trafalete mari, si unul mic pentru coltzuri. Mihnea dadea prin coltzuri si pe margini, Marian si Olivia secondata de Serghei erau la mare inaltime.
Au aparut si Claudia si Mihai, care cum a intrat a inceput sa faca de unul singur ochouri si boleouri in spatele lui Marian si Serghei care la randul lor faceau pasi in ritmul muzicii cu trafaletii pe podea. Am strigat la Mihai, sa se descaltze! Nimic! N-am avut cu cine sa ma intzeleg… era si el foarte inspirat de noua podea si nu ma mai auzea!
Cand erau pe la jumatatea salii cu lacuitul, Alina a inceput sa faca si ea cativa pashi, pe muzica, tzinandu-se de un stalp la intrare, incepuse o tanda de valsuri. Cu alte cuvinte trepada. La a doua melodie m-a luat si am inceput sa dansam descultze pe unde mai era inca grund, inca nu ma obisnuisem cu podeaua netezita, fara cuie iesite, inca aveam reflexul sa-mi feresc picioarle de denivelari, si mi-era teama sa pivotez… am inchis ochii si am alunecat in dans… incredibil… era o mare multumire suprafatza aceea.
Cand am coborat in parcare am descoperit ce alta isprava facusem: in marea graba si cu mintile imprastiate in mii de directii din cauza oboselii lasasem farurile aprinse la masina… io mai lipseam… in loc sa ajut, dadeam batai de cap in plus…! Am vorbit cu Oli sa-mi dea curent de la masina ei. Au coborat si Razvan cu Marian. Au impins masina peste o balta maaare plina de noroi, in mijlocul parcarii. A tras Oli langa mine. Am luat curent, masina a pornit, alarma era ok. Am rasuflat ushurata.
Baietii au coborat din nou monstrul de mashina de shlefuit s-o ducem a doua zi inapoi, din nou, nefolosita. Se mai incheiase o zi.
Treaba multa ... a doua zi
Duminica, 2 septembrie: a doua zi
Pe seara Alina, Lucia, Ovidiu, Augustin, Lorin au capitulat; au venit insa Serghei si Olivia cu fortze proaspete si ramasese si Mihai. Marian zicea sa dam ultima rashcheta si sa terminam pentru ziua aia, era super obosit, si tot nu se lasa, vroia sa mai faca cate ceva. Umpleam saci dupa saci cu rumegush. Mihai tot dadea indicatii, ca aici mai asa, aici mai pe dincolo, ca vezi ca aici agatza podeaua, ca mai da cu masina mai mult acolo. Marian rashcheta, Mihai se tot crampona sa mai adanceasca cate un shurub iesit in drumul lui Marian; mai dadea cu ciocanu in shurubelnitza, mai sarea shurubelnitza cat colo. Oli facea cu schimbul cu Serghei la rashcehata mica, mai venea Mihai sa verifice ce fac ei acolo, sa le arate ce si cum sa faca cu masina… mai apasa cu piciorul unde era nevoie. La un moment dat a trebuit oprita masina mica de rashchetat ca mirosea a incins deja….
In sfarsit era toata podeaua la aceeash culoare. Momentul mult asteptat. Era cu totul si cu totul altceva.
Am cautat chitul in cutii; nu gaseam chitul! Panica. L-am sunat pe Augustin, ca el fusese cu Marian la cumparaturi, si incarcasera in “rabia roja” tot, si deshelasera masina... dupa o dezamagire de o jumatate de ora, cum ca nu avem chitul si ca nu puteam face in seara aia inca o etapa, am luat fiecare cutie in parte si fiecare bidon in parte. Victorie! Am gasit chitul.
La ora 9.30 - 10 seara am avut prima transha de chit. Era evident ca nu puteam grundui in seara aceea. Chitul trebuia sa se usuce 2-3 ore si apoi rashchetat, si abiea apoi data prima mana de grund. Eram morti de oboseala, dar incepeam sa vedem sfarsitul. Am invatzat sa dau cu chit, evident ca la inceput mi se branzea foarte repede., dar mi-a placut, si m-a amuzat.
Cum dadeam noi asa cu chit, care cum putea, care cum stia, care cum invatza, zice Mihai: - Bey, aici unde dau io cu chit sa nu va prind ca faceti boleo!… Ia zi tu Oli, care e bucata ta?
- Pai io o sa iau partea asta, si o sa fac caminar, aici pe latura asta, daca va prind, nu stiu ce va fac!!!
- Bey, io daca prind pe cineva ca adorneaza cu tocul in podea, o trimit acasa!... m-am bagat si io in discutie. Si tu Serghei? Care bucata o vrei?
- Pai io iau coltzul asta, si fac sacade! Mihaie, vezi sa nu intri peste mine!!!
A devenit amuzant. Eram toti cinci (Serghei, Oli, Mihai, Marian si eu) in patru labe, cu 2 galeti de chit, cu mashtile de protectie ridicate pe varful capului, ca niste chipiuri de rabini, cu cate un shpaclu sau o mistrie in mana. Marian si Mihai care mai facusera aveau cate o mistrie maaare, noi ceilalti cate un shpaclu mai mic. Am inceput sa zicem bancuri, sa facem mishtouri unul de celalalt, a fost super fun.
- Baaai, n-are nimeni niste cd-uri cu tango la el?
- De ce Marian?
- Pai, voi nu va dati seama? Sa chituim acum cu muzica de tango, sa ramana in podea vibratia tangoului! Dar facem maine… Fiti atenti, maine cand dam cu lac, o sa fie muzica, si o sa ramana tangoul impregnat in podea!...
Claudia suna dupa Mihai sa ia malai , Mihai tot vorbea si ne ameninta ca pleaca sa ia malai. M-am umplut de chit pe blugi, pe adidasi, pe maini pana la coate. Pe la 10-11, dupa ce am dovedit doua galeti de chit, au plecat si Serghei si Oli si Mihai… sa ia malai. La 11 si ceva l-am auzit pe Marian singura data in toate aceste zile ca a obosit, si ca vrea sa plecam. Mi-am facut mustrari de constiinta ca nu am zis sa plecam mai devreme, si ca am insistat sa stam sa dam si cu chit. Dar a doua zi era luni, si toata lumea era la serviciu; si inafara de Augustin care avea probleme cu ochiul, nu ar mai fi fost nimeni sa-l ajute, decat pe seara. M-am gandit ca daca suntem mai multi se face treaba mai repede, si e si mai fun, si se mai incheie inca o etapa. In plus, luni trebuiau duse masinile inapoi pana la ora patru, nu era timp pentru timpi morti pentru uscari de chit si grund si lac.
Ne-am mai uitat odata la masina mica de rashchetat, am admirat lucrarea facuta de Ovidiu, am mai aruncat o privire de ansamblu in sala. Am plecat.
La ora 10 eram in poarta la “In Pod”; ma asteptam sa fim deja ultimi care ajungeam la treaba. De unde? Poarta inchisa cu lacate!!! Am sunat sa ne deschida. Ne-am asezat pe cutia cu scule asteptand… ma simteam ca in filmele cu Stan si Bran…; in 10 minute a aparut cineva proaspat coborat din pat si ne-a deschis poarta.
Am mancat un sanvish de la benzinarie; Marian a dat drumu’ la rashcheta mare. A sunat si Alina de la poarta ca era lacatul pus… de forma, si ca nu poate sa intre. Am inceput sa maturam sala de rumegush si cuie, sa poata fi ushor de rashchetat. Au venit si Augustin cu Lorin, si Lucia cu Ovidiu, si mai tarziu si Mihai.
Rashcheta mare mergea non stop, cu mici pauze pentru schimbarea foii, si pentru golirea sacului cu rumegush. La fel si rashcheta mica. Ne impartisem oarecum treaba, fiecare stia ce avea de facut. Trebuiau acum astupate gaurile cu shipci acolo unde nu se imbinasera bine scandurile. Am invatzat ce si cum faci cu aracet, cu shipci, cu ciocan, chiar si cu fierastraul cel mare cu motor (de care am fugit ca din pushca imediat dupa ce mi s-a facut instructajul si am sustinut proba practica cum ca stiu sa-l folosesc!... am gasit io printre sculele lui Augustin o panza de fierastrau pe care am folosit-o cu mult succes). Alina, Lucia si cu mine astupam gaurile mici, Ovidiu pe cele maaaarrri. Lorin si Mihai, mai nivelau shipcile cu care astupasem noi, mai inshurubau hotzshurubiri. Trebuia apoi maturat ca faceau rumegush mult si mare care incurca rashcheata mare. Ii puneam pe baieti sa ne faca shipci mai subtiri. Mergea fierastraul, si rashcheta mare, si rashcheta mica, toate in acelash timp… bocaneam cu ciocanele shipcile in podea, taiam cu o lama de fierastrau, pe genunchi, shipcile, lipeam cu aracet… . Din cand in cand mai faceam cate o pauza de tzigara si reveneam la treaba. Spre amiaza a inceput sa mai vina lume, tangheros cu cate un croissant, o napolitana, o ciocolata, cu o sticla de apa sau de suc, le mai faceam o lista de bucate… ce sa ne mai ia de la benzinarie.
Pe la trei am luat o pauza de o cafea, a fost un moment tare placut, cand am vorbit de tango, cum a inceput fiecare tango, cum a perceput fiecare, ce experientze a avut, amintiri, intamplari, fain, super fain. Si iar la treaba!
Pana la ora 6 cand Alina a zis ca i se taie picioarele de foame, s-a muncit! Gaurile din partea centrala care nu puteau fi astupate cu chit au fost astupate cu shipci, sala a fost aproape toata rashchetata cel putin odata. Trebuia acum insistat pe laterale, si apoi chituit. Dupa chituit era clar ca nu mai aveam timp sa mai rashchetam inca odata si apoi sa mai dam si cu lac. Am mancat ceva in curte. Eram foarte in urma cu treaba, fatza de ce ne propusesem initial. Desi am fost multi, a mers foarte greu. Suprafatza a fost foarte mare…
Pe seara Alina, Lucia, Ovidiu, Augustin, Lorin au capitulat; au venit insa Serghei si Olivia cu fortze proaspete si ramasese si Mihai. Marian zicea sa dam ultima rashcheta si sa terminam pentru ziua aia, era super obosit, si tot nu se lasa, vroia sa mai faca cate ceva. Umpleam saci dupa saci cu rumegush. Mihai tot dadea indicatii, ca aici mai asa, aici mai pe dincolo, ca vezi ca aici agatza podeaua, ca mai da cu masina mai mult acolo. Marian rashcheta, Mihai se tot crampona sa mai adanceasca cate un shurub iesit in drumul lui Marian; mai dadea cu ciocanu in shurubelnitza, mai sarea shurubelnitza cat colo. Oli facea cu schimbul cu Serghei la rashcehata mica, mai venea Mihai sa verifice ce fac ei acolo, sa le arate ce si cum sa faca cu masina… mai apasa cu piciorul unde era nevoie. La un moment dat a trebuit oprita masina mica de rashchetat ca mirosea a incins deja….
In sfarsit era toata podeaua la aceeash culoare. Momentul mult asteptat. Era cu totul si cu totul altceva.
Am cautat chitul in cutii; nu gaseam chitul! Panica. L-am sunat pe Augustin, ca el fusese cu Marian la cumparaturi, si incarcasera in “rabia roja” tot, si deshelasera masina... dupa o dezamagire de o jumatate de ora, cum ca nu avem chitul si ca nu puteam face in seara aia inca o etapa, am luat fiecare cutie in parte si fiecare bidon in parte. Victorie! Am gasit chitul.
La ora 9.30 - 10 seara am avut prima transha de chit. Era evident ca nu puteam grundui in seara aceea. Chitul trebuia sa se usuce 2-3 ore si apoi rashchetat, si abiea apoi data prima mana de grund. Eram morti de oboseala, dar incepeam sa vedem sfarsitul. Am invatzat sa dau cu chit, evident ca la inceput mi se branzea foarte repede., dar mi-a placut, si m-a amuzat.
Cum dadeam noi asa cu chit, care cum putea, care cum stia, care cum invatza, zice Mihai: - Bey, aici unde dau io cu chit sa nu va prind ca faceti boleo!… Ia zi tu Oli, care e bucata ta?
- Pai io o sa iau partea asta, si o sa fac caminar, aici pe latura asta, daca va prind, nu stiu ce va fac!!!
- Bey, io daca prind pe cineva ca adorneaza cu tocul in podea, o trimit acasa!... m-am bagat si io in discutie. Si tu Serghei? Care bucata o vrei?
- Pai io iau coltzul asta, si fac sacade! Mihaie, vezi sa nu intri peste mine!!!
A devenit amuzant. Eram toti cinci (Serghei, Oli, Mihai, Marian si eu) in patru labe, cu 2 galeti de chit, cu mashtile de protectie ridicate pe varful capului, ca niste chipiuri de rabini, cu cate un shpaclu sau o mistrie in mana. Marian si Mihai care mai facusera aveau cate o mistrie maaare, noi ceilalti cate un shpaclu mai mic. Am inceput sa zicem bancuri, sa facem mishtouri unul de celalalt, a fost super fun.
- Baaai, n-are nimeni niste cd-uri cu tango la el?
- De ce Marian?
- Pai, voi nu va dati seama? Sa chituim acum cu muzica de tango, sa ramana in podea vibratia tangoului! Dar facem maine… Fiti atenti, maine cand dam cu lac, o sa fie muzica, si o sa ramana tangoul impregnat in podea!...
Claudia suna dupa Mihai sa ia malai , Mihai tot vorbea si ne ameninta ca pleaca sa ia malai. M-am umplut de chit pe blugi, pe adidasi, pe maini pana la coate. Pe la 10-11, dupa ce am dovedit doua galeti de chit, au plecat si Serghei si Oli si Mihai… sa ia malai. La 11 si ceva l-am auzit pe Marian singura data in toate aceste zile ca a obosit, si ca vrea sa plecam. Mi-am facut mustrari de constiinta ca nu am zis sa plecam mai devreme, si ca am insistat sa stam sa dam si cu chit. Dar a doua zi era luni, si toata lumea era la serviciu; si inafara de Augustin care avea probleme cu ochiul, nu ar mai fi fost nimeni sa-l ajute, decat pe seara. M-am gandit ca daca suntem mai multi se face treaba mai repede, si e si mai fun, si se mai incheie inca o etapa. In plus, luni trebuiau duse masinile inapoi pana la ora patru, nu era timp pentru timpi morti pentru uscari de chit si grund si lac.
Ne-am mai uitat odata la masina mica de rashchetat, am admirat lucrarea facuta de Ovidiu, am mai aruncat o privire de ansamblu in sala. Am plecat.
Uite asa am inceput ... sa "reconstruim" un spatiu de tango!
- Ce facem? Vin direct de la birou “In Pod”? Ce facem azi, incepem sa raschetam? Au intors podeaua? Cum stam?
Se vorbise atata si planuisem atata despre podea ca nu mai aveam rabdare, abiea asteptam sa plec vineri de la birou sa mergem “In Pod” unde lucrarile trebuiau sa fie incepute inca de miercuri: sa se scoata scandurile, sa fie intoarse, apropiate si fixate.
Am aflat in ultimul moment, cu dezamagire ca abiea vineri dimineatza s-au apucat de treaba, si ca in seara aceea nu puteam incepe ce ne propusesem, si ca nu avea sens sa mergem in seara aceea; nu mai aveam stare, ma batzaiam pe scaun, ma foiam, aveam o bucurie ca un copil caruia i s-a promis ca o sa fie dus la gradina zoologica, si asteapta cu infrigurare sa vina momentul plecarii… iar la momentul cu pricina, vin parintii si zic ca nu mai putem merge la gradina zoologica .... si trecusera zile de asteptare sa mergem sa vedem animale nemaivazute...
Nu mai facuseam asa ceva niciodata, era ceva cu totul nou, era un joc pe care nu-l mai jucasem, cu o jucarie noua: podeaua. Nu vedeam decat rezultatul final: scanduri shlefuite, netezite, de culoarea lemnului natur…
Avantul. Joi, 30 august
Imi placea ce se intampla; inca nu-mi dadeam seama dar se pusese in miscare o intreaga masinarie si lucrurile mergeau de la sine:
marti, la ultima ora a Alinei, Oltea a lansat “oficial” intentia de a reface podeaua, si ca era nevoie de fonduri, care este suma estimativa pe care trebuia s-o strangem pentru materiale si masinarii. Chiar in seara aceea s-au strans deja bani, desi lumea nu era pregatita dinainte, fiecare a dat cat a avut pe moment sau cat si-a permis. Apoi a doua zi am inceput sa dam telefoane celor care nu fusesera la lectie si nu stiau despre asta. Am inceput sa ne impartim: Marian si Oltea sunau la unii, eu sunam la altii:
- Auzi? Cine a dat aseara bani? Pe cine sun? Hai ca vorbesc eu cu X, Y, Z. Aveti numarul lui S,T, U, si V, vorbiti voi cu ei?
Dupa 20 de minute vorbeam din nou:
- Am vorbit cu X si Y, ziceau ca dau fiecare cate XX de lei; o sa ma vad io cu ei pe seara sa iau banii, nu am reusit sa dau de Z, incerc mai tarziu. Nu stiu cum sa dau de A si B ca nu am numarul lor. Ii dau Alinei mesaj sa-mi trimita numarul lor de telefon. (Alina plecase pentru 3 zile din Bucuresti, iar “baza de date” era la ea.) , voi cu cine ati mai vorbit?
- Am vorbit cu S si zicea ca da ea XXX euro , ma intalanesc cu ea dupa-amiaza la “In Pod “ sa-mi dea banii.
- Super!!! Incredibil!! Am vorbit si io cu M si N si ziceau sa pun io XX de lei pentru ei, acum, ca sa avem sa cumparam materialele, si apoi, vineri ne dau ei banii.
- OK, o sa pun io XXX de lei pentru C, si XX pentru D.
- Bine, cat avem pana acum?
- XXX lei si cei XXX euro, asta inseamna cam X,XXX lei
- Cat mai avem nevoie?
- Cel putin inca XXX, dar mai bine stangem mai mult si dam apoi banii inapoi, ca nu se stie niciodata, poate mai apare ceva
- Bine, hai sa mai vorbesc io cu ….. si vorbesti tu cu….. si oltea cu ……
Era incredibil, toti cu care vorbeam, erau foarte deschisi, nu m-am asteptat sa fie asa; ma asteptasem sa dau de mai multa rezistenta.
Altii ziceau ca pleaca in concediu, si cu toate astea au trimis banii prin cine le era mai aproape, sau au venit vineri seara la milonga de vineri noaptea, ca de obicei, in aviatiei; cu altii m-am intalnit in pauza de masa, au venit la mine la birou, sau dupa serviciu. La altii s-a dus Marian la ei la birou… mare alergatura, dar cu satisfactii . Putin cate putin cu cate 50 de lei de colo, 10 lei de colo, 400 lei de colo, 100 euro de dincolo se stangeau. Eram entuziasmati si avantati . Eu, una abea asteptam sa inceapa lucru in pod.
Sambata, 1 septembrie: prima zi
Lucrarile incepusera de la 8-8.30 dimineatza.
Inca de cand urcam scarile se auzeau bocanituri, uruieli, galagie mare! Alergasem masina sa ajung cat mai repede. Asteptasem momentul acela zile intregi! Aveam inima in gat de emotie.
Am intrat in pod. Totul era cu fundu’n sus si un zgomot de nedescris!
Gradenele din laterale erau scoase pe hol, restul erau inghesuite la intrare, multe cutii, si saci, si scule, si masinarii, o groapa mare in centru salii unde bocaneau 2-3 oameni, si in jurul ei scanduri scoase; Augustin ciucit, cu o sapca intoarsa cu cozorocul la spate, bocanea cu un ciocan la podea, Marian cu o salopeta verde si o masca de protectie pe fatza impingea la o masina care facea cel mai mare zgomot de acolo. Apoi Augustin mi-a facut cunostinta cu Lorin, un prieten de-al lui cu un tricou roshu care venise sa dea o mana de ajutor. Cea mai mare bucurie a fost cand am vazut o mare parte din podea care fusese deja intoarsa in partea centrala si avea culoarea lemnului natur! Iti sarea in ochi in comparatie cu restul! Arata atat de bine! Totul era foarte promitzaor! Asteptam acum momentul in care toata podeaua avea sa fie la fel de curata!
I-am intrebat ce vroiau sa manance ca era deja pranz. Am plecat cu greu sa iau de mancare, nu vroiam sa plec de acolo, nu ma dadeam dusa, ma uitam cu ochii mari la tot ce se intampla, vroiam sa fac si io ceva, sa meshteresc ceva, dar inca nu aveau nimic pentru mine; Augustin se mai juca cu flexul, rashcheta cu masina mica de coltzuri pe margine, pe langa ziduri. Singurul lucru pe care il puteam face era sa iau ceva de mancare… mh, nesatisfacator pentru mine; s-au gandit ei ca nu era prea intelept sa-mi puna un ciocan in mana, desi aveau mare ajutor de mai multi oameni, sa bata cuiele in podea, ca eram in urma cu lucrarile…
Incepuse deja sa ploua, iar la intrarea in curte se facuse o mare balta… mi-am umplut pantofii cu apa, dar am trecut victorioasa cu merindele in spinare
Cu greu am reusit sa-i iau de la treaba. A fost primul moment de liniste. Ne-a vazut cineva de la “In Pod” stransi acolo in jurul mesei mancand si-a zis: “Uite, asta da echipa!”. Am zambit in sinea mea; da, avea dreptate eram intr-adevar o echipa.
- Ce-ti face ochiul? L-am intrebat pe Augustin.
- Din ce in ce mai rau, vad din ce in ce mai in ceatza…
- Nu te-ai dus la doctor?
- Ba da dar era multa lume trebuia sa stau 3 ore, si am plecat!
- Bai, nu mai sta asa! Lorine, ia-l si du-l la doctor!
- L-am dus, dar nu vrea sa stea!
- O sa ma duc mah, Nana, dar diseara cand n-o mai fi nimeni…
- De cand stai asa?
- De marti…
- Dar ce-ai facut de fapt?
- Am lucrat ceva cu flexul, si mi-a sarit ceva in ochi…
Dupa masa am inceput sa simt oboseala serii dinainte cand iar am stat sa dansam pana tarziu la Mihai - stiam ca nu trebuia sa fi mers la mihai atunci, ca o sa fim rupti, ca urmau zile de munca, dar… nu ne-am putut abtine.
Lorin ba venea, ba pleca, il tot trimiteau dupa diverse; i-am auzit vorbin cu cei de la “In Pod” despre cutii de cuie:
- Cate cuie ati avut voi?
- Pai am luat 3 cutii de 500 cuie. Am mai avut si noi ceva.
Podeaua mai trebuia fixata in multe locuri. Lorin si Augustin tot insirau linii de holtzshuruburi si apoi le inshurubau cu masina. A venit si Alina; de la aeroport a trecut pe acasa, a lasat bagajele si a venit direct “In Pod”, a preluat ea masina mica de raschetat.
Pe seara am dat o fuga acasa, cand m-am intors, la parter se faceau pregatiri pentru o sindrofie, probabil o nunta; mesele erau aranjate frumos, elegant, cu flori, scaunele aveau huse, parca si funde din alea mari de matase, lumina faina, paharele sclipeau pe mese. Flori la oglinzi, pe hol. Se simtea miros de fripturi. Lipsea doar muzica si invitatii. Cum era si casa veche, pentru un moment m-a dus gandul la petrecerile bogatasilor de demult si ma gandeam de cand nu ma mai gatisem eu pentru asa ceva.
Am urcat in pod. Praful de la rumegush domnea in aer, peste tot; masinile de rashchetat, uruiau in continuare de-ti tziuiau urechile. Bocaneli de ciocan. Mai eram doar noi, “aia de la tango”: Alina, Marian, Augustin, Lorin (care urmeaza sa fie de la tango ). Au venit si Olivia si Serghei. A sunat Razvan sa intrebe cum merge, si ca ar fi vrut si el sa vina, dar ca era blocat cu un proiect in birou in noaptea aia. Mi-a placut ca s-a gandit la ce faceam noi, chiar daca el nu putea fi acolo.
Era o atmosfera faina, vesela, treba mergea, faceam cu randul cate o pauza de tzigara, mai ziceam un banc, mai faceam o gluma, era fain, eram multumiti. Oli a preluat masina mica de rashchetat, iar Serghei a preluat masina mare.
Podeaua incepea incet incet sa-si schimbe din ce in ce mai mult aspectul. Sa fie suprafetze din ce in ce mai mari curatzate de vechiul lac. Pe centru, acolo unde erau cele mai mari denivelari, la imbinarea dintre scanduri se trecuse deja de 3-4 ori cu masina mare; am inteles ca trebuie dat pe diagonale si apoi de-a lungul scandurii. Initial se stabilise sa se intoarca toata podeaua, dar apoi, pe masura ce se lucra, si-au dat seama ca ar fi durat prea mult si ca nu mai treminam la timp.
La ora 10 seara s-au incheiat lucrarile pentru ca faceam galagie prea mare cu masinariile noastre, iar jos era o petrecere privata… eram toti obositi oricum. Dar trebuia sa rashchetam toata podeaua ca sa putem merge mai departe. Acum , uitandu-ma in spate, bine au facut ca ne-au trimis acasa, ca am fi fost in stare sa stam pana la 2 dimineatza sa rashchetam. Nu era facuta decat jumatate si ceva de sala si marginile.
Mihai iar ne-a chemat la el sa dansam si evident, cum nu mai puteam folosi timpul pentru sala, ne-am dus la el , desi stiam ca a doua zi ne asteapta o zi grea de munca. Dar eram bucurosi de isprava din ziua aceea, trebuia s-o onoram cu un tango…care s-a lungit pana la ora 3 dimineatza, din nou….
Cum se reconstruieste un spatiu de TANGO
... Tango puternic, tango fascinant
Tango vrajit!
Printre atatea definitii si atribute, multe dintre ele clisee ... este tangoul vrajit? Un vrajitor?
Pentru unii a devenit!
Pentru ca in jurul tangoului si al unui pod, care se transforma de 2 ori pe saptamana intr-o sala de dans, s-au dezvoltat intr-un moment anume energii miraculoase.
E probabil doar un exemplu din multe altele care se intampla si care se vor intampla. De ce? Din pasiune pentru tango!
Si momentul de care vorbeam mai sus, este cel in care intr-un POD se aduna cativa entuziasti ca sa recreeze un spatiu. Un spatiu pentru tango.Este tangoul vrajit? Un vrajitor?
Aici sunt povestile lor. Impreuna cu frumusetea si magia lucrurilor care s-au intamplat ...
Este TANGOul ..... ?