La ora 10 eram in poarta la “In Pod”; ma asteptam sa fim deja ultimi care ajungeam la treaba. De unde? Poarta inchisa cu lacate!!! Am sunat sa ne deschida. Ne-am asezat pe cutia cu scule asteptand… ma simteam ca in filmele cu Stan si Bran…; in 10 minute a aparut cineva proaspat coborat din pat si ne-a deschis poarta.
Am mancat un sanvish de la benzinarie; Marian a dat drumu’ la rashcheta mare. A sunat si Alina de la poarta ca era lacatul pus… de forma, si ca nu poate sa intre. Am inceput sa maturam sala de rumegush si cuie, sa poata fi ushor de rashchetat. Au venit si Augustin cu Lorin, si Lucia cu Ovidiu, si mai tarziu si Mihai.
Rashcheta mare mergea non stop, cu mici pauze pentru schimbarea foii, si pentru golirea sacului cu rumegush. La fel si rashcheta mica. Ne impartisem oarecum treaba, fiecare stia ce avea de facut. Trebuiau acum astupate gaurile cu shipci acolo unde nu se imbinasera bine scandurile. Am invatzat ce si cum faci cu aracet, cu shipci, cu ciocan, chiar si cu fierastraul cel mare cu motor (de care am fugit ca din pushca imediat dupa ce mi s-a facut instructajul si am sustinut proba practica cum ca stiu sa-l folosesc!... am gasit io printre sculele lui Augustin o panza de fierastrau pe care am folosit-o cu mult succes). Alina, Lucia si cu mine astupam gaurile mici, Ovidiu pe cele maaaarrri. Lorin si Mihai, mai nivelau shipcile cu care astupasem noi, mai inshurubau hotzshurubiri. Trebuia apoi maturat ca faceau rumegush mult si mare care incurca rashcheata mare. Ii puneam pe baieti sa ne faca shipci mai subtiri. Mergea fierastraul, si rashcheta mare, si rashcheta mica, toate in acelash timp… bocaneam cu ciocanele shipcile in podea, taiam cu o lama de fierastrau, pe genunchi, shipcile, lipeam cu aracet… . Din cand in cand mai faceam cate o pauza de tzigara si reveneam la treaba. Spre amiaza a inceput sa mai vina lume, tangheros cu cate un croissant, o napolitana, o ciocolata, cu o sticla de apa sau de suc, le mai faceam o lista de bucate… ce sa ne mai ia de la benzinarie.
Pe la trei am luat o pauza de o cafea, a fost un moment tare placut, cand am vorbit de tango, cum a inceput fiecare tango, cum a perceput fiecare, ce experientze a avut, amintiri, intamplari, fain, super fain. Si iar la treaba!
Pana la ora 6 cand Alina a zis ca i se taie picioarele de foame, s-a muncit! Gaurile din partea centrala care nu puteau fi astupate cu chit au fost astupate cu shipci, sala a fost aproape toata rashchetata cel putin odata. Trebuia acum insistat pe laterale, si apoi chituit. Dupa chituit era clar ca nu mai aveam timp sa mai rashchetam inca odata si apoi sa mai dam si cu lac. Am mancat ceva in curte. Eram foarte in urma cu treaba, fatza de ce ne propusesem initial. Desi am fost multi, a mers foarte greu. Suprafatza a fost foarte mare…
Pe seara Alina, Lucia, Ovidiu, Augustin, Lorin au capitulat; au venit insa Serghei si Olivia cu fortze proaspete si ramasese si Mihai. Marian zicea sa dam ultima rashcheta si sa terminam pentru ziua aia, era super obosit, si tot nu se lasa, vroia sa mai faca cate ceva. Umpleam saci dupa saci cu rumegush. Mihai tot dadea indicatii, ca aici mai asa, aici mai pe dincolo, ca vezi ca aici agatza podeaua, ca mai da cu masina mai mult acolo. Marian rashcheta, Mihai se tot crampona sa mai adanceasca cate un shurub iesit in drumul lui Marian; mai dadea cu ciocanu in shurubelnitza, mai sarea shurubelnitza cat colo. Oli facea cu schimbul cu Serghei la rashcehata mica, mai venea Mihai sa verifice ce fac ei acolo, sa le arate ce si cum sa faca cu masina… mai apasa cu piciorul unde era nevoie. La un moment dat a trebuit oprita masina mica de rashchetat ca mirosea a incins deja….
In sfarsit era toata podeaua la aceeash culoare. Momentul mult asteptat. Era cu totul si cu totul altceva.
Am cautat chitul in cutii; nu gaseam chitul! Panica. L-am sunat pe Augustin, ca el fusese cu Marian la cumparaturi, si incarcasera in “rabia roja” tot, si deshelasera masina... dupa o dezamagire de o jumatate de ora, cum ca nu avem chitul si ca nu puteam face in seara aia inca o etapa, am luat fiecare cutie in parte si fiecare bidon in parte. Victorie! Am gasit chitul.
La ora 9.30 - 10 seara am avut prima transha de chit. Era evident ca nu puteam grundui in seara aceea. Chitul trebuia sa se usuce 2-3 ore si apoi rashchetat, si abiea apoi data prima mana de grund. Eram morti de oboseala, dar incepeam sa vedem sfarsitul. Am invatzat sa dau cu chit, evident ca la inceput mi se branzea foarte repede., dar mi-a placut, si m-a amuzat.
Cum dadeam noi asa cu chit, care cum putea, care cum stia, care cum invatza, zice Mihai: - Bey, aici unde dau io cu chit sa nu va prind ca faceti boleo!… Ia zi tu Oli, care e bucata ta?
- Pai io o sa iau partea asta, si o sa fac caminar, aici pe latura asta, daca va prind, nu stiu ce va fac!!!
- Bey, io daca prind pe cineva ca adorneaza cu tocul in podea, o trimit acasa!... m-am bagat si io in discutie. Si tu Serghei? Care bucata o vrei?
- Pai io iau coltzul asta, si fac sacade! Mihaie, vezi sa nu intri peste mine!!!
A devenit amuzant. Eram toti cinci (Serghei, Oli, Mihai, Marian si eu) in patru labe, cu 2 galeti de chit, cu mashtile de protectie ridicate pe varful capului, ca niste chipiuri de rabini, cu cate un shpaclu sau o mistrie in mana. Marian si Mihai care mai facusera aveau cate o mistrie maaare, noi ceilalti cate un shpaclu mai mic. Am inceput sa zicem bancuri, sa facem mishtouri unul de celalalt, a fost super fun.
- Baaai, n-are nimeni niste cd-uri cu tango la el?
- De ce Marian?
- Pai, voi nu va dati seama? Sa chituim acum cu muzica de tango, sa ramana in podea vibratia tangoului! Dar facem maine… Fiti atenti, maine cand dam cu lac, o sa fie muzica, si o sa ramana tangoul impregnat in podea!...
Claudia suna dupa Mihai sa ia malai , Mihai tot vorbea si ne ameninta ca pleaca sa ia malai. M-am umplut de chit pe blugi, pe adidasi, pe maini pana la coate. Pe la 10-11, dupa ce am dovedit doua galeti de chit, au plecat si Serghei si Oli si Mihai… sa ia malai. La 11 si ceva l-am auzit pe Marian singura data in toate aceste zile ca a obosit, si ca vrea sa plecam. Mi-am facut mustrari de constiinta ca nu am zis sa plecam mai devreme, si ca am insistat sa stam sa dam si cu chit. Dar a doua zi era luni, si toata lumea era la serviciu; si inafara de Augustin care avea probleme cu ochiul, nu ar mai fi fost nimeni sa-l ajute, decat pe seara. M-am gandit ca daca suntem mai multi se face treaba mai repede, si e si mai fun, si se mai incheie inca o etapa. In plus, luni trebuiau duse masinile inapoi pana la ora patru, nu era timp pentru timpi morti pentru uscari de chit si grund si lac.
Ne-am mai uitat odata la masina mica de rashchetat, am admirat lucrarea facuta de Ovidiu, am mai aruncat o privire de ansamblu in sala. Am plecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu